LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 (*actualizata*)
privind liberul acces la informatiile de interes public
EMITENT: PARLAMENTUL
Parlamentul
Romaniei adopta prezenta lege.
CAP. I
Dispozitii generale
ART. 1
Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes
public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile
fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in
conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale
ratificate de Parlamentul Romaniei.
ART. 2
In sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate
ori institutie publica ce utilizeaza sau administreaza resurse financiare
publice, orice regie autonoma, companie nationala, precum si orice societate
comerciala aflata sub autoritatea unei autoritati publice centrale ori locale
si la care statul roman sau, dupa caz, o unitate administrativ-teritoriala este
actionar unic ori majoritar;
b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care
priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau
institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de
exprimare a informatiei;
c) prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice
informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.
CAP. II
Organizarea si asigurarea accesului la informatiile de interes public
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune privind accesul la informatiile de interes public
ART. 3
Asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a accesului la
informatiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin
intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al persoanei desemnate
in acest scop.
ART. 4
(1) Pentru asigurarea accesului oricarei persoane la informatiile de
interes public autoritatile si institutiile publice au obligatia de a organiza
compartimente specializate de informare si relatii publice sau de a desemna
persoane cu atributii in acest domeniu.
(2) Atributiile, organizarea si functionarea compartimentelor de relatii
publice se stabilesc, pe baza dispozitiilor prezentei legi, prin regulamentul
de organizare si functionare a autoritatii sau institutiei publice respective.
ART. 5
(1) Fiecare autoritate sau institutie publica are obligatia sa comunice
din oficiu urmatoarele informatii de interes public:
a) actele normative care reglementeaza organizarea si functionarea autoritatii
sau institutiei publice;
b) structura organizatorica, atributiile departamentelor, programul de
functionare, programul de audiente al autoritatii sau institutiei publice;
c) numele si prenumele persoanelor din conducerea autoritatii sau a institutiei
publice si ale functionarului responsabil cu difuzarea informatiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autoritatii sau institutiei publice,
respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail si
adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul si bilantul contabil;
f) programele si strategiile proprii;
g) lista cuprinzand documentele de
interes public;
h) lista cuprinzand
categoriile de documente produse si/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalitatile de contestare a deciziei autoritatii sau a institutiei
publice in situatia in care persoana se considera vatamata in privinta
dreptului de acces la informatiile de interes public solicitate.
(2) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa publice si sa
actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informatiile prevazute
la alin. (1).
(3) Autoritatile publice sunt obligate sa dea din oficiu publicitatii un
raport periodic de activitate, cel putin anual, care va fi publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a.
(4) Accesul la informatiile prevazute la alin. (1) se realizeaza prin:
a) afisare la sediul autoritatii sau al institutiei publice ori prin
publicare in Monitorul Oficial al Romaniei sau in mijloacele de informare in
masa, in publicatii proprii, precum si in pagina de Internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autoritatii sau al institutiei publice, in
spatii special destinate acestui scop.
(5) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa puna la
dispozitia persoanelor interesate contractele de privatizare incheiate dupa
intrarea in vigoare a prezentei legi, prin consultarea la sediul acestora. Prevederile
de mai sus nu se aplica in cazul contractelor de privatizare care se incadreaza
in sfera de aplicare a dispozitiilor art. 12 alin. (1).
ART. 6
(1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la
autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi,
informatiile de interes public.
(2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure
persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in
scris sau verbal.
(3) Solicitarea in scris a informatiilor de interes public cuprinde
urmatoarele elemente:
a) autoritatea sau institutia publica la
care se adreseaza cererea;
b) informatia solicitata, astfel incat sa permita autoritatii sau
institutiei publice identificarea informatiei de interes public;
c) numele, prenumele si semnatura solicitantului, precum si adresa la
care se solicita primirea raspunsului.
ART. 7
(1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in
scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau,
dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de
dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta
solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea
informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat
solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in
scris despre acest fapt in termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se
comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiilor.
(3) Solicitarea si obtinerea informatiilor de interes public se pot
realiza, daca sunt intrunite conditiile tehnice necesare, si in format
electronic.
ART. 8
(1) Pentru informatiile solicitate verbal functionarii din cadrul
compartimentelor de informare si relatii publice au obligatia sa precizeze
conditiile si formele in care are loc accesul la informatiile de interes public
si pot furniza pe loc informatiile solicitate.
(2) In cazul in care informatiile solicitate nu sunt disponibile pe loc,
persoana este indrumata sa solicite in scris informatia de interes public,
urmand ca cererea sa ii fie rezolvata in termenele prevazute la art. 7.
(3) Informatiile de interes public solicitate verbal se comunica in
cadrul unui program minim stabilit de conducerea autoritatii sau institutiei
publice, care va fi afisat la sediul acesteia si care se va desfasura in mod
obligatoriu in timpul functionarii institutiei, incluzand si o zi pe saptamana,
dupa programul de functionare.
(4) Activitatile de registratura privind petitiile nu se pot include in
acest program si se desfasoara separat.
(5) Informatiile de interes public solicitate verbal de catre mijloacele
de informare in masa vor fi comunicate, de regula, imediat sau in cel mult 24 de
ore.
ART. 9
(1) In cazul in care solicitarea de informatii implica realizarea de
copii de pe documentele detinute de autoritatea sau institutia publica, costul
serviciilor de copiere este suportat de solicitant, in conditiile legii.
(2) Daca in urma informatiilor primite petentul solicita informatii noi
privind documentele aflate in posesia autoritatii sau a institutiei publice,
aceasta solicitare va fi tratata ca o noua petitie, raspunsul fiind trimis in
termenele prevazute la art. 7 si 8.
ART. 10
Nu este supusa prevederilor art. 7-9 activitatea autoritatilor si
institutiilor publice de raspunsuri la petitii si de audiente, desfasurata
potrivit specificului competentelor acestora, daca aceasta priveste alte
aprobari, autorizari, prestari de servicii si orice alte solicitari in afara
informatiilor de interes public.
ART. 11
(1) Persoanele care efectueaza studii si cercetari in folos propriu sau
in interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autoritatii sau al
institutiei publice pe baza solicitarii personale, in conditiile legii.
(2) Copiile de pe documentele detinute de autoritatea sau de institutia
publica se realizeaza in conditiile art. 9.
ART. 11^1
Orice autoritate contractanta, astfel cum este definita prin lege, are
obligatia sa puna la dispozitia persoanei fizice sau juridice interesate, in
conditiile prevazute la art. 7, contractele de achizitii publice.
ART. 12
(1) Se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1
si, respectiv, la art. 11^1, urmatoarele informatii:
a) informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii
publice, daca fac parte din categoriile informatiilor clasificate, potrivit
legii;
b) informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care
privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din
categoria informatiilor clasificate, potrivit legii;
c) informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca
publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuala ori
industriala, precum si principiului concurentei loiale, potrivit legii;
d) informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau
disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse
confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea
unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare;
f) informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea
acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului
legitim al oricareia dintre partile implicate in proces;
g) informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a
tinerilor.
(2) Raspunderea pentru aplicarea masurilor de protejare a informatiilor
apartinand categoriilor prevazute la alin. (1) revine persoanelor si
autoritatilor publice care detin astfel de informatii, precum si institutiilor
publice abilitate prin lege sa asigure securitatea informatiilor.
ART. 13
Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o
autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria
informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.
ART. 14
(1) Informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot
deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza
capacitatea de exercitare a unei functii publice.
(2) Informatiile publice de interes personal nu pot fi transferate intre
autoritatile publice decat in temeiul unei obligatii legale ori cu acordul
prealabil in scris al persoanei care are acces la acele informatii potrivit
art. 2.
SECTIUNEA a 2-a
Dispozitii speciale privind accesul mijloacelor de informare in masa la
informatiile de interes public
ART. 15
(1) Accesul mijloacelor de informare in masa la informatiile de interes
public este garantat.
(2) Activitatea de culegere si de difuzare a informatiilor de interes
public, desfasurata de mijloacele de informare in masa, constituie o
concretizare a dreptului cetatenilor de a avea acces la orice informatie de
interes public.
ART. 16
Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare in masa la
informatiile de interes public autoritatile si institutiile publice au
obligatia sa desemneze un purtator de cuvant, de regula din cadrul
compartimentelor de informare si relatii publice.
ART. 17
(1) Autoritatile publice au obligatia sa organizeze periodic, de regula
o data pe luna, conferinte de presa pentru aducerea la cunostinta a
informatiilor de interes public.
(2) In cadrul conferintelor de presa autoritatile publice sunt obligate
sa raspunda cu privire la orice informatii de interes public.
ART. 18
(1) Autoritatile publice au obligatia sa acorde fara discriminare
acreditare ziaristilor si reprezentantilor mijloacelor de informare in masa.
(2) Acreditarea se acorda la cerere, in termen de doua zile de la
inregistrarea acesteia.
(3) Autoritatile publice pot refuza acordarea acreditarii sau pot
retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care impiedica desfasurarea
normala a activitatii autoritatii publice si care nu privesc opiniile exprimate
in presa de respectivul ziarist, in conditiile si in limitele legii.
(4) Refuzul acordarii acreditarii si retragerea acreditarii unui ziarist
se comunica in scris si nu afecteaza dreptul organismului de presa de a obtine
acreditarea pentru un alt ziarist.
ART. 19
(1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa informeze in
timp util mijloacele de informare in masa asupra conferintelor de presa sau
oricaror alte actiuni publice organizate de acestea.
(2) Autoritatile si institutiile publice nu pot interzice in nici un fel
accesul mijloacelor de informare in masa la actiunile publice organizate de
acestea.
(3) Autoritatile publice care sunt obligate prin legea proprie de
organizare si functionare sa desfasoare activitati specifice in prezenta
publicului sunt obligate sa permita accesul presei la acele activitati, in
difuzarea materialelor obtinute de ziaristi urmand sa se tina seama doar de
deontologia profesionala.
ART. 20
Mijloacele de informare in masa nu au obligatia sa publice informatiile
furnizate de autoritatile sau de institutiile publice.
CAP. III
Sanctiuni
ART. 21
(1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei
autoritati ori institutii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi
constituie abatere si atrage raspunderea disciplinara a celui vinovat.
(2) Impotriva refuzului prevazut la alin. (1) se poate depune reclamatie
la conducatorul autoritatii sau al institutiei publice respective in termen de
30 de zile de la luarea la cunostinta de catre persoana lezata.
(3) Daca dupa cercetarea administrativa reclamatia se dovedeste
intemeiata, raspunsul se transmite persoanei lezate in termen de 15 zile de la
depunerea reclamatiei si va contine atat informatiile de interes public
solicitate initial, cat si mentionarea sanctiunilor disciplinare luate
impotriva celui vinovat.
ART. 22
(1) In cazul in care o persoana se considera vatamata in drepturile
sale, prevazute in prezenta lege, aceasta poate face plangere la sectia de
contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza
sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei
publice. Plingerea se face in termen de 30 de zile de la data expirarii
termenului prevazut la art. 7.
(2) Instanta poate obliga autoritatea sau institutia publica sa
furnizeze informatiile de interes public solicitate si sa plateasca daune
morale si/sau patrimoniale.
(3) Hotararea tribunalului este
supusa recursului.
(4) Decizia Curtii de apel este definitiva
si irevocabila.
(5) Atat plangerea, cat si apelul se judeca
in instanta in procedura de urgenta si sunt scutite de taxa de timbru.
CAP. IV
Dispozitii tranzitorii si finale
ART. 23
(1) Prezenta lege va intra in vigoare la 60 de zile de la data
publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) In termen de 60 de zile de la data publicarii prezentei legi in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Guvernul va elabora, la initiativa
Ministerului Informatiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia.
ART. 24
(1) In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei
legi Ministerul Informatiilor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei
Informatiei si Ministerul Finantelor Publice vor inainta Guvernului propuneri
privind masurile necesare pentru ca informatiile de interes public sa devina
disponibile in mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate
accesibile publicului la nivel national.
(2) Masurile prevazute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autoritatilor
si institutiilor publice cu echipamentele de tehnica de calcul adecvate.
ART. 25
Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice prevederi
contrare.
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 13 septembrie 2001,
cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE
SENATULUI,
PAUL PACURARU
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 18 septembrie
2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU